• Lumea in Stiri

Pandemia la capătul lumii, în Japonia, prin ochii unei românce

Updated: Mar 23



A trecut un an și o lună de când faimosul virus bătea la porțile Japoniei, mai precis la porțile din Yokohama unde vasul de croazieră Diamond Princess încerca să-și debarce pasagerii.


Cu o lună înainte auzisem de problemele cu care se confruntau chinezii, dar glumeam zicând că iar au mâncat lighioane și că s-or descurca ei cumva și n-or exporta până și virusul.


Dar n-a fost așa.


Am început să mă îngrijorez când am văzut știrile cu vasul de croaziera care nu a fost lăsat să-și termine călătoria în Japonia.


Am început să urmăresc cu interes numărul persoanelor infectate și mă întrebam când or să apară și pe la noi.


Concomitent, Uniunea Europeană începea să intre în carantină.


Japonia încă ezita și visa la Olimpiadă. Cred că tocmai de aceea nici nu intram în carantina dar, într-un final, în aprilie, am pășit și noi în starea de urgență.



Nici nu fusese lansată știrea bine că au dispărut de pe piață măștile și alcoolul sanitar, hârtia igienică și orice fel de șervețele. Atunci mi-am dat seama că una din nevoile de bază ale japonezilor este curățenia. Poate chiar mai importantă decât hrana. Chiar dacă nu știai să citești în japoneză îți puteai da seama pe unde sunt farmaciile și drogheriile după cozile lungi și întortocheate care se formau cu ore bune înainte de deschidere. Am avut un flashback de când eram mică, de pe vremea comunistă.


Noi, din fericire sau nefericire, n-am fost închiși în case ci, de 2 ori pe zi, anunțau prin megafoane importanța izolării la domiciliu și, în cazul în care ieșeam afară, pentru cumpărături, să purtăm măști, să ne dezinfectăm și să ne spălăm pe mâini cu săpun cât de mult putem.


Fac aici o paranteză: un lucru interesant mi se pare prezenţa megafoanelor pe străzi, instalate pe stâlpi, din loc în loc, de la care se anunța în fiecare zi ora 5, independent de alte anunțuri importante care se făceau. Aceste megafoane îi ajuta pe copii să știe ora la care trebuie să meargă acasă. Deși umblă singuri pe stradă, copiii sunt supravegheați și îndrumați.


Și de aici povestea virusului este similară cam peste tot, cu teste efectuate sau nu, cu mai puțină transparenţă pentru a salva începerea jocurilor olimpice, japonezii s-au îmbolnăvit în număr mare, au umplut spitalele și cimitirele, dar nu s-au plâns prea mult. Cred că autoritățile ar fi gestionat mai bine pandemia dacă n-ar fi încercat să salveze Olimpiadele, pentru că sunt doar obișnuiți cu situații de criză și se descurcă exemplar. Dar, de data acesta, se pare că nu s-a putut.


De la începutul pandemiei, guvernul nipon a încercat să ajute populația cu niște măsuri destul de controversate. Una dintre ele a fost expedierea unor măști din material textil tuturor locuitorilor rezidenți în Japonia.



Bineînțeles că măștile textile nu sunt prea eficiente în lupta împotriva covidului iar persoana din spatele negoțului se zvonește că ar fi fost chiar fratele fostului prim ministru japonez Shinzo Abe.


De asemenea toată populația Japoniei înregistrată la primarii a primit câte 100.000 de yeni de persoană (aproximativ 800 de euro) pentru a compensa pierderile suferite în pandemie. Firește nu toată lumea a avut pierderi financiare, însă, toată lumea care a solicitat banii i-a primit.


Spre sfârșitul acestei campanii s-a început altă campanie cu scopul de a revigora economia: Go To Travel. Toată lumea care se deplasa în interiorul Japoniei primea reduceri de 50% atât la cazare cât și la transport. Când s-a ajuns la fundul sacului cu bani, premierul a demisionat din motive aparent de sănătate.


De multe ori mă întreb dacă această campanie a avut vreun rost. Pe de-o parte, ni se cerea să nu ne deplasăm în afara locuinței decât dacă era cu adevărat necesar și să lucram de acasă pe cât de mult posibil și, pe de altă parte, ni se dădeau bani pentru călătorii. E drept că sistemul hotelier a fost foarte afectat dar, până la urmă, marea majoritate a banilor s-au dus tot la localurile mai populare și care ar fi supraviețuit și fără acești bani.





Noul prim ministru, îndată ce a preluat funcția, a oprit campania și a instaurat o noua stare de urgență. Și a mai instaurat un Minister al Singurătății în fruntea căruia l-a pus pe Tetsushi Sakamoto. Nu ar fi Japonia prima țară care vine cu o astfel de idee. În 2018, Theresa May a înfiinţat, în Marea Britanie, Ministerul Singurătății.


După cum se știe, Japonia se chinuie de ani buni să combată singurătatea. Hikikomorii sunt cunoscuți în întreaga lume că fiind persoane care nu ies deloc din casă chiar ani de zile și chiar se sting la fel de singuratici cum au trăit.


Pe lângă problemele de singurătate care deja existau, au apărut și cele generate de covid-19. Deși lumea nu a fost forțată să stea în casă s-au luat măsuri pentru a o face să stea. Astfel, restaurantele sau barurile în mare parte din pandemie s-au închis și încă se mai închid la ora 8 seara, oră la care lumea abia iese de la serviciu. Foarte mulți japonezi care locuiesc singuri merg în fiecare zi, după orele de lucru, la izakaia (restaurant mic sau bar) pentru a lua cina și a socializa cât de cât. Acestea fiind închise au simțit și mai mult greutatea singurătății pe umerii lor. În alte cazuri lumea chiar nu a mai mers de teama contagierii și astfel multe localuri au fost închise. Din această cauză, și nu numai, multă lume a rămas fără joburi și prin urmare fără sursă de venit.


Conform Nikkei numărul cazurilor de suicid din 2020 a crescut cu un 3.7% ajungând la 20.919 decese. Potrivit altui editorial, numărul morților provocate de suicid este de 3 ori mai mare decât al celor provocate de COVID-19. Din aceste studii se pare că în Japonia sănătatea mintii e mai fragilă decât cea a trupurilor.


Rămâne de văzut, însă, cât de eficient este acest minister.


Momentan, suntem încă în plină pandemie și vaccinarea merge tare încet.


Japonia a luat cam târziu startul pandemiei și probabil așa va și termina.


Irina Ștefan locuiește în Japonia, la Tokyo, din 2014



698 views0 comments