• Lumea in Stiri

Papusile de la Aradeanca sunt expuse la Muzeul Judetean Buzau


La Muzeul Judeţean Buzău s-a deschis, de Ziua Copilului, cea mai mare expoziţie de păpuşi româneşti, în cadrul Muzeului de Etnografie „Vergu Mănăilă".


În expoziție sunt peste 200 de păpuşi produse de fabrica „Arădeanca", din 1949 şi până în anul 2012.

Expoziţia este dedicată în special copiilor, dar şi celor mari, care pot redescoperi aici păpuși din vremea copilăriei.


Păpuşile aparţin Ioanei Frăţilă, o buzoiancă care le-a adunat de-a lungul timpului şi care a învăţat în timp să le restaureze şi să le creeze costume cu care le îmbracă în funcţie de ocazie.

Expoziţia de păpuşi de la Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă" a fost vizitată, în primele două ore de la deschidere, de peste 300 de persoane.


Fabrica Arădeanca a fost înființată în anul 1949.



În afară de păpuşi, în halele întreprinderii se mai produceau medalii, insigne şi cupe sportive. Aproape toţi copiii crescuţi în România comunistă îşi amintesc de faimoasele păpuşi produse la Arad.


Cea mai faimoasă a fost păpuşa Nadiei Comăneci, creată şi distribuită atât în România, cât şi peste hotare imediat după „zecele perfect“ obţinută de gimnastă în 1976, la Montreal.


În 1989, fabrica a înregistrat vârful de producţie, când la întreprindere erau înregistraţi 1.200 de angajaţi. Chiar şi mulţi ani după Revoluţie, Arădeanca a continuat să fie profitabilă.


Arădeanca, prima fabrică de jucării din România, a devenit istorie în 2017.




Recent Posts

See All