• Lumea in Stiri

Pasarile și pandemia / Foto + VIDEO



Peste 10.000 de specii de păsări există în toată lumea.


Mici, mari, colorate, cântătoare sau necântătoare, rare, protejate, migratoare sau nemigratoare, ba chiar ciudate. Unele ne supără, dar cele mai multe ne încântă.


În pandemie, în special în timpul carantinei de anul trecut, în unele zone au putut fi văzute păsări care au îndrăznit, în lipsa oamenilor și a zgomotului, dar și a poluării, să vină în locuri pe care le ocoleau altădată.


Câți dintre noi nu spuneam, în carantină, că parcă am văzut mai mult ca în alți ani cum vine primăvara? Am avut răgazul să observăm cu atenție ce se întâmplă în jurul nostru. Înainte, din cauza zgomotului, nici nu mai auzeam cântecele păsărilor. Sau făceau parte din cocktailul de sunete care ne asaltau de cum ieșeam din casă.


"Marea pauză" luată de omenire în timpul pandemiei de coronavirus a fost studiată de cercetători și din punctul de vedere al impactului asupra păsărilor și animalelor.

În multe locuri prezența animalelor sălbatice sau a unor păsări care profitau de absența oamenilor a fost semnalizată și pe rețelele de socializare, acestea plimbându-se libere prin mediul urban.


De exemplu, în Kuweit City un card de gâște a fost surprins pe străzile centrale, în timpul perioadei de izolare.




În India, peste 150.000 de păsări flamingo au colorat în roz oraşul indian Mumbai.

Păsările au profitat de absenţa oamenilor obligaţi să respecte măsurile de izolare şi au umplut zonele din apropierea oraşului, numărul lor fiind mai mare decât oricând.





Societatea de Istorie Naturală din localitate estimează că numărul păsărilor care au migrat pe fondul retragerii oamenilor în case a crescut cu 25%.





Cu toate acestea, în anumite zone lipsa oamenilor a dăunat speciilor sălbatice, prin creșterea braconajului.


Sau, odată cu relaxarea măsurilor, oamenii au invadat anumite zone, unde nimeni nu a mai respectat nici o regulă. De asta s-au plans ecologiștii din Delta Dunării.


"Anul acesta (2020 – n.r.) a fost unul sterp, şi din cauza scăderii nivelului apei încă din primăvară care a afectat sezonul de reproducere a păsărilor, dar şi din cauza neliniştii create de aceste ambarcaţiuni care intrau şi fugăreau păsările pe apă doar pentru a da satisfacţie clienţilor care se filmau mândri cu telefonul, în timp ce păsările se ridicau de pe apă", spunea pentru Agerpres, Daniel Petrescu, ghid și fotograf în Delta Dunării.


1 aprilie este Ziua Internațională a Păsărilor, o zi sărbătorită încă din 1906, când a fost adoptat și unul dintre cele mai importante documente privind protecția păsărilor. E vorba de Convenția Internațională a Păsărilor”. Anual, la nivel mondial, această zi este marcată în cadrul programului Unesco sub titulatura „Omul și biosfera”.

În România, această zi a fost sărbătorită încă din perioada interbelică, preponderent în școli. Cu această ocazie elevii instalau cuiburi artificiale în copaci, pentru a da o mână de ajutor păsărilor migratoare.



Deși uitată în perioada comunistă, această sărbătoare a fost reînviată în 1994 de către Societatea Ornitologică din România.


Anul acesta, vor fi mai multe evenimente online.


Ziua Păsărilor 2021 va debuta, de la ora 10.00, cu un material video conceput de specialiști ai SOR, în care vor fi prezentate cele mai comune specii de păsări ce pot fi observate în orașe. La ora 12.00 vom organiza un quiz destinat celor începători în recunoașterea păsărilor, iar la ora 14.00 un quiz pentru pasionații din domeniu.


La ora 18.00, vom prezenta, tot pe pagina de Facebook, un formular conceput să vină în ajutorul celor care merg în această perioadă în natură pentru activităție de „birdwatching”.


Societatea Ornitologică din România ne recomandă și cele mai bune locuri unde se poate face birdwatching.





Persoanele care doresc să participe la activități de observare și identificare a păsărilor o pot face în zone specifice, precum râuri, lacuri naturale sau de acumulare, mlaștini și păduri. Iată câteva recomandări concrete:


Dobrogea – Vadu, Năvodari, Techirghiol, Cheile Dobrogei

Muntenia – Comana, Balta Albă, Grădiștea, Lacurile de baraj de pe Argeș, Bistreț, Lacurile de baraj de pe Olt, Maglavit

Moldova – Jijia-Miletin, Pângărați-Vaduri-Bâtca Doamnei, Lacurile de baraj de pe Siret, Mața-Cârja-Rădeanu

Transilvania – Lacurile de baraj de pe Olt, Sânpaul, Iernut, Cipău, Zona Zau de Câmpie – Tăureni,

Banat-Crișana – Lunca Turului, Aleșd, Cefa, Lunca Mureșului, Satchinez.

În ceea ce privește Capitala, Parcul Natural Văcărești rămâne în continuare cel mai bun loc de birdwatching, conform observațiilor realizate de membrii SOR în cadrul proiectului Atlasul Păsărilor din București. Dar și în parcurile Herăstrău sau Tineretului sau pe Lacul Morii se pot observa numeroase specii.


Printre speciile de păsări protejate prin lege din România se numără: pelicanul comun și creț, egreta mare, egreta mică, călifarul, cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, codalbul, nagâțul de stepă, culicul mic, gâsca cu gât roșu, șoimul dunărean, acvila țipătoare mică, dropia, vânturelul mic, gârlița mică, acvila de câmp, egreta, lopătarul etc.

Recent Posts

See All