• Lumea in Stiri

Paul McCartney va lansa o carte cu retete vegetariene


Cartea va fi lansată în luna iunie și va cuprinde reţete vegetariene create de Linda, prima soţie a artistului britanic, informează DPA. "În urmă cu mulţi ani, înainte ca oricine altcineva să aibă ideea de a aborda tematici precum sănătatea şi bunăstarea animalelor, Linda a deschis calea către vegetarianism, vorbindu-le oamenilor despre acest regim alimentar şi promovându-l", a declarat starul britanic într-un mesaj publicat vineri pe contul lui de Instagram. Alături de "reţete sănătoase şi gustoase", acea carte va conţine şi o serie de fotografii şi poveşti de familie, a adăugat Paul McCartney. Muzicianul britanic, în vârstă de 78 de ani, a publicat totodată o fotografie care îl arată alături de fiicele sale, Mary, în vârstă de 51 de ani, şi Stella, în vârstă de 49 de ani, cu care a colaborat la realizarea cărţii, al cărei titlu va fi "Linda McCartney's Family Kitchen". Noul volum va fi lansat la sfârşitul lunii iunie. Paul McCartney, membru al celebrei trupe britanice The Beatles, s-a căsătorit cu fotografa americană Linda Eastman în 1969, la Londra. Linda a făcut campanie pentru protejarea animalelor şi a devenit o vegetariană devotată acestei cauze.


Prima ei carte de bucate, dedicată burgerilor vegetali, a apărut pe piaţă în 1991. Linda McCartney, care a fost căsătorită timp de aproape 30 de ani cu Paul McCartney, a murit la vârsta de 56 de ani din cauza unui cancer, în 1998.




20 views0 comments

Recent Posts

See All