• Lumea in Stiri

Pfizer testează o pastilă anti-COVID


Zeci de voluntari participă la testarea unei pastile a companiei Pfizer, care ar putea fi un remediu pentru pandemia de COVID-19 chiar în acest an.


Daily Telegraph scrie că testarea se desfășoară în două locații Pfizer, una în SUA și cealaltă în Belgia, iar în proces sunt implicați până la 60 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani.


Testarea durează 145 de zile și are 3 etape.


Prima fază va analiza cât de bine este tolerat noul medicament și dacă există „efecte secundare semnificative și cum se simt oamenii după administrarea acestuia”.


Apoi, următoarea fază va include doze multiple, în timp ce a treia va analiza influența consumului de alimente.


Voluntarii au fost avertizați că medicamentul a fost testat până acum doar pe animale.


În cazul în care studiile nu vor constata existența unor efecte secundare, medicamentul ar putea continua să fie testat pe cei care au fost expuși la coronavirus.

7 views0 comments