• Lumea in Stiri

Povestea Laserului de la Magurele: un tren pierdut

de Simona Șerbănescu

Extreme Light Infrastructure (ELI) se înființează ca un consorțiu european pentru infrastructura de cercetare. Dar fără România, doar cu Republica Cehă și Ungaria. Decizia Comisiei Europene a venit după ani de negocieri intense, potrivit unui comunicat al ELI, cu o mare dezamăgire pentru noi.

La Măgurele urma să se construiască, până în 2017, cel mai puternic laser din lume. Investiţia, de peste 356 de milioane de euro, în cea mai mare parte bani europeni, ar fi însemnat o dezvoltare puternică a platformei şi transformarea zonei într-un fel de campus de înaltă tehnologie. Un soi de Silicon Valley al României.

Povestea Platformei de la Măgurele a început în 1949. Atunci s-a înfiinţat Institutul de Fizică al Academiei Române, care avea să devină, 7 ani mai târziu, Institutul de Fizică Atomică, fondat şi condus de profesorul Horia Hulubei.


Institutul s-a transformat continuu. Au apărut specialități noi, iar apoi – pentru fiecare specialitate în parte– un institut nou. În 1977, Institutul de Fizică Atomică era înlocuit de Institutul Central de Fizică, pentru a fi reînfiinţat imediat după revoluţie, în ianuarie 1990. Acesta cuprindea, la vremea respectivă, toate celelalte structuri. Asta până în 1996. De atunci, fiecare Institut a devenit independent, iar Institutul de Fizică Atomică un fel de agenţie de finanţare în domeniu. Timpul a dovevit că măsura a fost primul pas spre pierderea coerenţei in domeniul cercetarii în fizică, un domeniu care înseamnă o treime din întrega cercetare din România.

Laserul de la Măgurele, cel mai mare din lume


Drumul unde ar fi trebuit să fie cel mai mare laser din lume trece printr-o mică pădure, de fapt „zona de protecţie radiologică” a reactorului care a funcţionat timp de patruzeci de ani la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară. Reactorul a fost una dintre cele două mari investiţii făcute aici, în 1956, de Uniunea Sovietică.


Cealaltă a fost acceleratorul ciclotron. Reactorul nu mai funcţionează, dar în spatele clădirii dreptunghiulare s-a construit noua clădire modernă pentru proiectul cunoscut sub numele de European Light Infrastructure-Nuclear Physics-pe scurt ELI.

Laserul în sine era proiectat pe o suprafaţă cât două terenuri de fotbal, o construcție unică. Proiectată pe o sută de piloni, cu betonae speciale și la o adâncime de peste 60 de metri, întreaga clădirea ar fi trebuit alimentată, în mare măsură, din energie geotermală. S-a dovedit că ambițiile au fost prea mari, iar clădirea a fost amenajată greșit.


Pe această platformă, se inaugurau, în iulie 1957, primul reactor nuclear de fusiune şi primul ciclotron din Europa de est, construit, cot la cot, de români şi ruşi. Ambele au funcţionat până în decembrie 1997. ”Au fost primele construcţii de pe Platformă. De fapt aşa a pornit, în România, domeniul nuclear”- mi-a povestit directorul pentru securitate nucleară de la Institutul pentru Fizică, Mitică Drăguşin.

Aşadar, reactorul, oprit în 1997, după patruzeci de ani de funcţionare fără probleme, a fost dezafectat. Aflu că reactorul funcţiona cu lămpile originale, aşa cum au rămas ele din 1957. Până şi liftul a rămas cel montat în 1955, chiar dacă mergea prea încet.

Reactorul de la Măgurele, la fel ca cel de la Belgrad, sunt singurele din Europa de Est pentru care s-a decis dezafectarea. Celelalte ţări vecine au decis modernizarea instalaţiilor.

Puţină poezie, printre reactoare


Vis-a-vis de Institutul de la Măgurele se află un castel şi un lac. Aici erau domeniile Oteteleşanu, un mare bogătaș, dar si filantrop. La Castel s-au făcut reparaţii şi modernizări. Iar lacul din parc a fost transformat, în 1970, în bazin de înot. Fizicienii spun că lacul şi castelul sunt cele care l-ar fi inspirat pe Mihai Eminescu să scrie „Lacul codrilor albastru.....” sau „Oglindirea” din Scrisoarea a III-a. La doar câţiva metri distanţă s-a construit un alt laser, cel mai puternic din Europa, care ar fi trebuit să anticipeze viitorul ELI. Dar care nu va aduce, cel puțin deocamdată, decât facturi de minim 30 de miloane de euro.

Singurele variante pentru supreviețuirea cercetării pe platforma de la Măgurele vor fi parteneriate publice-private sau finanțările de la bugetul public.


Simona Șerbănescu- jurnalist Radio România Actualități