• Lumea in Stiri

Povestea personajelor lui Hans Christian Andersen

Updated: Apr 5


“Fetiţa mergea cu picioarele ei goale, roşii-vinete de frig; şi-n şorţul ei vechi ţinea strâns un vraf de cutii cu chibrituri şi mai avea şi-n mână o cutie.”


Este amintirea celei mai triste povești pe care am ascultat-o, când eram mică, cu lacrimi în ochi.


Imaginea fetiței zgribulite care avea doar o cutie cu chibrituri m-a urmărit, de-atunci, mereu.


Am citit-o și eu, la rândul meu, copilului care a ascultat-o cu lacrimile înnodate în bărbie.


Era un alt fel de poveste, scrisă de Hans Christian Andersen, scriitor danez pe care mai întâi l-am evitat, tocmai pentru că basmele lui nu aveau finalul fericit cu care eram obișnuită.


Pentru că, de fapt, nu erau basme, erau poveștile adevărate, în care există suferință, nedreptate și sărăcie.

Mai târziu, când am simțit lumea pe pielea mea, l-am citit pe nerăsuflate.


Pentru că, nu de puține ori, mă regăseam în poveștile care au însoțit generații întregi de copii.


Ziua de naștere a scriitorului danez Hans Christian Andersen, născut la 2 aprilie 1805, a devenit, din 1967, Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, de care merită să ne amintim într-o perioadă în care literatura pare că își face loc tot mai puțin în viața noastră.


Asta și pentru că povestea lui Hans Christian Andersen, așa cum a fost ea surprinsă de biograful Johan de Mylius în volumul ''H.C. Andersens liv. Dag for dag'', arată cât de mult suntem influențați în viață de experiențele copilăriei.


Andersen şi-a petrecut primii ani într-o căsuţă sărăcăcioasă, care avea să-și pună amprenta în cariera ulterioară, potrivit site-ului www.andersen.sdu.dk.


Aici a cunoscut obiceiurile populare, superstiţiile locale și viața celor care trăiau în sărăcie, care l-au inspirat în poveștile pe care le-a scris mai târziu.


Dar localitatea în care trăia, Odense, avea și un teatru, unde micul Hans și-a petrecut mare parte din timp şi de care a rămas legat pentru tot restul vieţii.


Prima povestire a publicat-o în 1829, au urmat poeziile din 1830.


Dar succesul i l-au adus basmele publicate, pentru prima dată, în 1835.


Poveşti delicate ale unor oameni, flori, copaci, animale sau obiecte însufleţite, au fost publicate aproape anual până în 1873, cu doi ani înainte de moartea scriitorului.


El însuşi declara că nu s-a mai putut opri din a le scrie: ''Pur şi simplu năvăleau afară din mine''.


Degeţica, Mica sirenă, Hainele cele noi ale împăratului, Lebedele, Povestea soldăţelului de plumb, Privighetoarea, Răţuşca cea urâtă, Pantofiorii cei roşii, Fetiţa cu chibrituri, Bradul, Ceainicul, Omul de zăpadă, sunt doar câteva dintre poveștile care merită să îmbogățească copilăria și imaginația celor mici.


Toate și multe altele au fost traduse în peste 125 de limbi străine, iar multe dintre personaje au devenit simboluri naționale sau eroi de benzi desenate şi de film.


Fragila statuie din bronz, creată în 1913, de sculptorul Edvard Eriksen, în semn de omagiu adus eroinei din povestea Mica sirenă, este simbolul oraşului Copenhaga şi al întregii ţări.


Statuia a fost amplasată pe soclul din Golful Langelinie.



Și Odense, oraşul natal al lui Andersen, a devenit un oraş al statuilor, la fiecare pas întâlnindu-se sculpturi după personajele sale.


Eu, pentru că astăzi mi-am reamintit de Hans Christian Andersen, îmi voi acorda o oră în care să deschid cartea celor mai frumoase povești: cele ale copilăriei.