• Lumea in Stiri

Premierele feminine ale mandatului lui Joe Biden




Este vorba de Kamala Harris, primul vicepreședinte american femeie, Avril Haines, prima femeie care va coordona serviciile de informații din SUA și Janet Yellen, prima femeie la conducerea Trezoreriei Statelor Unite ale Americii.


Kamala Harris a fost adesea prima femeie care a ocupat anumite funcții.


Ea face frecvent trimitere la rădăcinile sale de familie, la experiențele negative personale pe care le-a trăit în California în anii 1970 din pricina culorii pielii sale.


Provine din părinți emigranți. Mama lui Harris, cercetătoare în domeniul cancerului de sân Shyamala Gopalan, a emigrat în America din India în 1960. Tatăl ei, Donald J. Harris, profesor în economie, a venit în Statele Unite din Jamaica.


Când avea șapte ani, părinții ei au divorțat. Kamala

și sora ei Maya au crescut împreună cu mama lor. Inițial la Montreal, în Canada, ulterior, la Oakland, California.


Kamala Harris a studiat științe politice și economie la Universitatea Howard din Washington, apoi dreptul la San Francisco.


În 1990, și-a început cariera ca procuror și s-a remarcat printre colegii ei.


În autobiografia publicată recent, Kamala Harris descrie modul în care a transformat experiențele nefaste pricinuite de discriminare în ambiția de a fi prima.

În 2003, politiciana democrată a devenit prima femeie aleasă în funcția de procuror la San Francisco.


În 2010, Harris a candidat pentru postul de procuror general din California. A câștigat în fața a 6 candidați, devenind prima deținătoare feminină, de culoare, a acestei funcții.


Dacă Joe Biden, 78 de ani, cel mai bătrân președinte din istoria Statelor Unite, nu-și va putea duce mandatul până la capăt, Kamala Harris ar deveni președinte fără a fi nevoie de alegeri anticipate. Cu alte cuvinte, prima femeie președinte.



Arvil Haines, 51 de ani este prima femeie director al comunității de informaţii din SUA, post creat după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001.


Fost director adjunct al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) în perioada 2013-2015, ea va superviza şi va coordona activităţile CIA, Agenţiei de Securitate Naţională (NSA) şi altor 15 agenţii cu competenţe în domeniul intelligence.


Avril Haines a promis să rămână apolitică şi să restabilească încrederea în serviciile de informaţii externe.


Printre altele, și-a propus să cooperaeze cu anchetatorii pentru a afla dacă manifestanţii care au pătruns în sediul Congresului în 6 ianuarie au fost influenţaţi din afara țării.



Janet Yellen, 74 de ani, a fost deja nominalizată de președintele Joe Biden, pentru conducerea Tr

ezoreriei. Dacă va fi votată de Senat, va fi prima prima femeie din istoria SUA care va deţine această importantă funcţie.


Mandatul ei va fi cu atât mai provocator, cu cât Statele Unite se confruntă cu o recesiune economică severă și o rată ridicată a șomajului, din cauza pandemiei de coronavirus.


Janet Yellen a contribuit decisiv la redresarea economiei americane după criza financiară din 2007 şi a acordat atenţie impactului politicilor Rezervei Federale asupra angajaţilor şi costurilor pe care le-a avut adâncirea inegalităţilor în SUA.


Ea are un doctorat în economie obţinut în 1971 la Universitatea Yale şi a fost consilier economic principal al preşedintelui Bill Clinton.


Donald Trump a încălcat tradiţia de la Washington când a decis să nu o numească pe Janet Yellen pentru al doilea mandat la conducerea Rezervei Federale a SUA.




11 views0 comments