• Lumea in Stiri

Puieti de Josta, in premiera la Cluj


Serele Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj vând, în premieră anul acesta, mai multe specii de arbuşti fructiferi, printre care coacăz negru, alb şi roşu, dar și Josta, un hibrid între coacăz negru şi agriş, şi mur fără spini sau agriş alb şi roşu. Josta este o plantă sub formă de tufă, cu înălţimea de până la 2 metri și jumătate, cu fructe de culoare violet închis, dulci-acrişoare, cu aromă mult mai plăcută decât a coacăzei negre şi foarte productive. Josta este un hibrid obţinut în Germania în anul 1926. Apoi, după al Doilea Război Mondial, din 1946, a fost îmbunătăţit, iar la forma finală s-a ajuns în anul 1977. Arbustul, pe lângă faptul că este foarte productiv, are rezistență crescută la boli și ger.


Și agrişul roşu, deja aclimatizat în România, provine din Finlanda. La început, fructele verzi și acrișoare, pot fi folosite la gătit, iar când se coc se colorează în vişiniu închis și sunt dulci, foarte bune de mâncat ca atare, potrivit dr. ing. Gelu Moldovan, care se ocupă de sera floricolă din campusul USAMV.


Agrișele conțin minerale și oligoelemente precum potasiu, calciu, fosfor, fier, zinc, fluor. Dar cea mai importantă este vitamina C, a cărei concentrație o depășește cu mult pe cea a citricelor.

Fructele pot fi consumate ca atare sau sub formă de suc. Datorită proprietăților pe care le au, din ele se face o pulbere care se folosește ca ingredient principal în industria cosmetică, la prepararea măștilor sau a șampoanelor.