• Lumea in Stiri

Recuperarea pacienților prin muzică


Muzica ar putea contribui la recuperarea mai rapidă a pacienţilor după o intervenţie chirurgicală, este concluzia unei echipe de cercetători din Olanda.

În concluziile publicate la sfârşitul lunii ianuarie în jurnalul ştiinţific Open Heart, echipa olandeză a făcut publice date despre studii care au inclus aproape o mie de pacienți, majoritatea cu proceduri care au implicat grefe de bypass coronarian sau înlocuirea unei valve cardiace. În general, muzica utilizată a fost relaxantă, fără ritmuri sau percuţii intense, iar alegerea a variat- unori din lista de preferințe a pacienților, alteori din melodiile preferate de medicii chirurgi.

Concluziile studiului demonstrează că ascultarea muzicii reduce semnificativ anxietatea şi durerea pacienţilor după o intervenţie chirurgicală cardiacă majoră. În plus, cercetătorii spun că, spre deosebire de medicamente, muzica 'nu este însoţită nici riscuri, nici efecte secundare cunoscute... astfel că profesioniştii din domeniul sanitar ar trebui să ia în considerare folosirea muzicii în perioada unei intervenţii chirurgicale cardiace'.


Chirurgii cardiologi efectuează ''cele mai invazive proceduri, în timp ce repară inima şi apoi readuc pacientul la viaţă'', a spus Harold Fernandez, chirurg cardiac din Statele Unite, care nu a fost implicat în noul studiu. ''Fără îndoială, există o doză semnificativă de anxietate şi de durere asociată acestor proceduri'', a adăugat Fernandez, directorul departamentului de chirurgie cardiovasculară şi toracică de la Spitalul de Cardiologie Sandra Atlas Bass din Manhasset, New York. El susține că beneficiile muzicii par să se instaleze rapid, iar ''efectul este mai pronunţat atunci când pacienţii aleg melodiile''.

Harold Fernandez susţine că, în opinia sa, ''ar trebui să începem să căutăm să utilizăm terapia prin muzică ca formă complementară de terapie pentru pacienţii supuşi unei intervenţii chirurgicale la inimă''.