• Lumea in Stiri

Restrictiile impuse la granite de unele state au mers prea departe


Restricţiile la graniţe impuse de unele state au mers 'prea departe', atenţionează un comisar european.

Comisia Europeană a făcut apel la şase state membre să relaxeze restricţiile impuse în mod unilateral la frontiere cu scopul de a încetini răspândirea coronavirusului, și propune o abordare coordonată mai puţin restrictivă în ceea ce priveşte circulaţia în blocul Celor 27, scrie agenția de presă Reuters. Belgia, Danemarca, Finlanda, Germania, Suedia şi Ungaria au zece zile să justifice restricţiile care au mers 'prea departe', a spus comisarul pentru justiţie Didier Reynders. În lipsa unei abordări coordonate a tuturor celor 27, 'riscăm divizări şi perturbarea liberei circulaţii, precum şi a lanţurilor de aprovizionare, ceea ce am putut vedea şi în ultimele săptămâni', a spus un purtător de cuvânt al Comisiei. Ministrul german pentru Europa, Michael Roth, a susținut deciziei ţării sale de a impune restricţii la graniţe, pe fondul apariţiei în state învecinate a unor noi tulpini de coronavirus considerate mai contagioase.


Michael Roth susține că situaţia de la graniţele ţării sale cu Republica Cehă şi cu Austria s-a calmat semnificativ după ce au avut loc consultări şi a dat asigurări că toate măsurile luate de Germania au respectat reglementările acordului de la Schengen. 'Mai întâi, vreau să resping acuzaţia că nu am respectat legislaţia UE. (...) Le-am explicat clar partenerilor noştri că dorim să eliminăm acest regim de control la graniţe cât mai curând posibil', spune ministrul german pentru Europa, Michael Roth.