• Lumea in Stiri

Rochia de mireasa a printesei Diana va fi expusa pentru prima oara


Celebra rochie de mireasă a prinţesei Diana va fi expusă la Palatul Kensington, a anunţat site-ul organizaţiei Historic Royal Palaces.

Creată de fostul cuplu de designeri David şi Elizabeth Emanuel, rochia purtată de Lady Di pe 29 iulie 1981 era, în epocă, impozantă şi extravagantă. Cu umeri largi, cu o trenă lungă de aproape opt metri, acoperită cu perle şi paiete, rochia intrată în istorie va putea fi văzută la expoziția temporară "Royal Style in the Making", care se deschide în 3 iunie în Orangery, o extensie a palatului.

Prinţii Harry şi William şi-au dat acordul pentru ca rochia de mireasă a mamei lor să fie prezentată aici.


Rochia de mireasă a Prințesei Diana a fost realizată din tafta de mătase, țesută și filată în Anglia. Între timp filatura a devenit muzeu. Un amănunt care nu s-a văzut în fotografiile rochiei de mireasă a Prințesei Diana a fost dezvăluit ceva mai târziu de biograful Tina Brown, care a spus că a existat un talisman secret: o mică potcoavă din aur de 18 carate, îmbracată în diamante albe.


‘Rochia a întruchipat fantezia ei de printesa. A fost foarte insistenta cu privire la mânecile bufante, mătasea plutitoare, trena de aproape 8 metri, talia strânsă și broderia din dantelă vintage cu perle și paiete’, a spus Tina Brown.



Diana Spencer a devenit Prințesă de Wales la doar 20 de ani. “Nunta de basm”, cum a fost numita de presă, a avut loc în Catedrala Saint Paul pe 29 iulie 1981, fiind urmărită de 750 de milioane de telespectatori.