• Lumea in Stiri

Santierul reeducarii- Canalul Dunare Marea-Neagra


La 26 mai 1984 era inaugurat, oficial, canalul navigabil Dunăre- Marea Neagră, la acea vreme cel de-al treilea mare canal de navigaţie din lume, după Canalul Suez şi Canalul Panama. O construcție pentru care s-au excavat 300 de milioane de metri cubi de sol şi rocă și s-au investit 2 miliarde de dolari. Inițial, banii ar fi trebuit să fie recuperați în 50 de ani de exploatare. Acum, însă, exploatarea Canalului aduce venituri anuale de numai 3 milioane de euro.



Dar, în spatele cifrelor sunt poveştile deţinuţilor politici care au fost forţaţi să muncească acolo. Mii de oameni care au muncit pe şantier au denumit proiectul Canalul Morţii.

„La Canal“ era o sintagmă care îngrozea. În şantierele din Dobrogea mureau sute de deţinuţi politici. Consideraţi în actele oficiale „forţă de muncă pentru completarea efectivelor muncitoreşti“, cu statutul de „colonişti MAI“, deţinuţii făceau cele mai grele munci. În anii ’50, Canalul Dunăre-Marea Neagră era, cu adevărat, un lagăr în care cei declaraţi „duşmani ai poporului“ de către regimul comunist erau nevoiţi să muncească până la epuizare.


Se spune că mâna care a trasat ferm Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost chiar a lui Iosif Visarionovici Stalin. Într-o întâlnire la Moscova, Stalin i-ar fi indicat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cea mai bună soluţie pentru reconstrucţia ţării: realizarea unui canal care să taie Dobrogea de la vest la est, între Dunăre şi Marea Neagră.

Soluţia nu era nouă. În 1837, un grup de experţi britanici au ajuns la concluzia că lucrările necesare depăşeau posibilităţile tehnice ale momentului.


În 1850, Ion Ionescu de la Brad a propus un nou proiect, însă costurile s-au dovedit a fi prea mari. Primul proiect modern al unui canal navigabil a fost conceput de Jean Stoenescu-Dunăre în 1927, potrivit site-ului Administraţiei Canalelor Navigabile.


Primele lucrări la Canalul Dunăre – Marea Neagră au început în 1949.


Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul comunist al României, a folosit şantierul canalului pentru a reeduca politicienii, intelectualii şi pe toţi cei care se opuneau noului regim politic. Primul lagăr a fost "Colonia de Muncă Cernavodă – Columbia", şantier pe care şi-au pierdut viaţa 115 deţinuţi, potrivit site-ului www.comunismulinromania.ro, proiect al Muzeului Naţional de Istorie a României.


Zeci de mii de intelectuali, politicieni, ofiţeri şi preoţi au fost aduşi în cele 14 colonii de muncă, dintre care 12.000 au fost doar la Poarta Albă.


Printre ei s-a aflat Corneliu Coposu, scriitorii Ion Caraion şi Barbu Brezianu, sau prinţul Şerban Ghica.

Regimul concentraţionar era dur: gardienii îi băteau crunt pe deţinuţi.



Mulţi dintre ei, extenuaţi de efortul fizic, de foame sau de frig, se îmbolnăveau grav. În colonia Capul Midia s-au stins, istoviţi de muncă, cei mai mulţi deţinuţi. Până la oprirea primei etape a lucrărilor, în 1955, peste 100.000 de deţinuţi politic au fost aduşi la Canal.



În continuare, numărul celor care au fost victime ale șantierului Canalului Dunăre- Marea Neagră este necunoscut.


În 1955, din cauza costurilor prea mari care trebuiau suportate de statul român, lucrările de construcţie au fost oprite.



După două decenii, în 1975 s-a reluat construcția Canalului Dunăre – Marea Neagră inaugurat oficial în urmă cu 37 de ani.