• Lumea in Stiri

Scriitorul care a fost portar, zugrav și tractorist. 137 de ani de la naștere


A fi înălțat pe eroii cântecelor noastre bătrânești și din figuri schematizate oarecum, ca niște fresce bizantine ale istoriei noastre sociale, a-i fi promovat în planul epopeilor orientale și homerice – iată ceea ce a izbutit Panait Istrati, iată originalitatea lui în conspectul literaturii noastre naționale.” (Perpessicius)


Panait Istrati, născut Gherasim Istrate, a fost un scriitor român de limba română și franceză.


S-a născut la 10/22 august 1884, în Brăila, fiind al doilea copil nelegitim al Joiței Istrate și al unui contrabandist de tutun, Gheorghios Valsamis, care peste un an se va îmbolnăvi și va muri într-un spital din Atena. Joița își crește greu copilul, care va sta mai mult la bunica Nedelea și la unchii Anghel și Dumitru, în comuna Baldovinești.


Absolvă patru clase la o școală din Brăila și „intră la stăpân”: băiat de prăvălie la crâșma lui Kir Leonida și la plăcintăria lui Kir Nicola, ucenic la Atelierul Docurilor și la o fabrică de frânghii, zugrav. Se împrietenește cu rusul Mihail Kazanski din Odessa și, împreună, vor vagabonda 10 ani prin Asia Mică și Balcani.


Vine la București și ia contact cu mișcarea socialistă, la 24 ianuarie 1905, participând aici la manifestația de protest împotriva arestării lui Maxim Gorki.


În 1906 este portar la Constanța.


Debutează în „România muncitoare” din 26 noiembrie 1906 cu articolul „Regina – Hotel”.



La 12 decembrie pleacă în Egipt, de acolo în Siria; încearcă să ajungă în Franța (pe traseul Pireu-Marsilia), dar este abandonat la Neapole; se întoarce în Egipt și, de aici, pornește într-o nouă călătorie în Liban, Siria, Palestina.


În anul 1908 revine la Brăila, mai are o plecare în Egipt (cu același Kazanski) dar, în 1909, se stabilește în țară: portar la Lacu-Sărat, secretar al Sindicatului muncitorilor din portul Brăila, corespondent al ziarului „Dimineața”.

În anul 1913 pleacă (pentru prima dată cu pașaport) la Paris. Se întoarce în țară și, în 1915, se căsătorește cu Janeta Gheorghiu, dar în martie, anul următor, pleacă din nou spre Franța; lucrează mai bine de trei ani prin Elveția: zugrav, tractorist, angajat la administrația ziarului genevez „La Feuille”, unde și debutează în limba franceză. Este recomandat lui Romain Rolland, dar, dezamăgit și debusolat, are o tentativă de sinucidere la Nisa (1921).


Este salvat de medici și, încurajat de Romain Rolland, cu care intrase în corespondență, scrie în presa franceză. „Europe” îi publică romanul „Chira Chiralina” (1922) cu celebra prefață a lui Rolland, intitulată „Un Gorki balcanic”.

Cu sănătatea tot mai precară (tuberculos, internat prin spitale încă din 1910), dar cu drepturi de autor, Panait Istrati este acum fotograf ambulant în Normandia (1923) și la Nisa (1924).

În 1925 revine în țară, dar, atacat de presa de dreapta și urmărit de agenții de Siguranță, se reîntoarce la Paris.

În 1927 participă la jubileul Revoluției din Octombrie, în Rusia, și se arată entuziasmat. Vine și în România să apere greva minerilor de la Lupeni (august 1929).


În 1932 se retrage la Mănăstirea Neamț unde este vizitat de Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu, I.I. Mironescu, iar la 18 aprilie se căsătorește cu Margareta Izescu.


Ultimii patru ani ai vieții îi petrece în București, deși este izolat, dușmănit, amenințat și chiar lovit de unii huligani ai timpului.

În 1935 presa ostilă din România preia campania calomnioasă a lui Henri Barbusse. Panait Istrati vrea să-l dea în judecată pe scriitorul francez, dar, tot mai bolnav, moare la 16 aprilie 1935.


Este îngropat la Cimitirul Belu din București, unde are un monument semnat de Milița Petrașcu.


Simona Tănase, Bibliotecar la Biblioteca Județeană I.A. Bassarabescu, Giurgiu

1,222 views0 comments