• Lumea in Stiri

Se cauta astronauti


Agenţia Spaţială Europeană (ESA) organizează selecții pentru cei care vor să devină astronauţi.


La aceste selecții, organizate pentru prima dată după 11 ani, pot participa inclusiv cetățeni români.


Candidaturile pot fi depuse în perioada 31 martie - 28 mai 2021.


" Agenţia Spaţială Romană invită cetăţenii români care răspund criteriilor de selecţie să candideze. Procesul de recrutare este deschis candidaţilor din România, ca urmare a faptului că ţara noastră este stat membru ESA. Perioada de depunere a candidaturilor este între 31 martie şi 28 mai 2021. ESA va lua în considerare doar înscrierile trimise pe parcursul celor opt săptămâni prin intermediul portalului 'Cariere la ESA' "arată un comunicat al Agenției Spațiale Române.


După încheierea perioadei de înscriere, va urma un proces de selecţie în şase etape, care se va finaliza în octombrie 2022.


Agenţia Spaţială Romană va organiza o campanie de informare pentru a atrage cei mai buni candidaţi români.


Persoanele care doresc să aplice trebuie să aibă o pregătire profesională excepţională şi un istoric de rezultate remarcabile pe durata studiilor.


Sunt eligibili candidaţii care au studii cel puţin la nivel de master şi cel puţin trei ani de experienţa profesională.


O listă completă a criteriilor de selecţie poate fi accesată pe site-ul dedicat potenţialilor candidaţi: https://www.esa.int/About_Us/Careers_at_ESA/ESA_Astronaut_Selection


În 2021, România sărbătoreşte 40 de ani de la zborul primului şi singurului cosmonaut român, Dumitru-Dorin Prunariu.