• Lumea in Stiri

Sperante de revenire pentru organizatiile culturale din Marea Britanie

Updated: Apr 5


Guvernul de la Londra alocă 400 de milioane de lire sterline pentru a sprijini redeschiderea, după lockdown, a 2.700 de organizaţii culturale afectate de restricțiile sanitare.


Banii vor fi folosiți inclusiv pentru organizarea vestitului festivalul Glastonbury, care, pe lângă muzica contemporană, prezintă spectacole de dans, comedie, teatru, circ, cabaret și alte arte.


Este vorba despre un ajutor din fondul de salvare a culturii, mobilizat de guvern pentru sectorul cultural, care se ridică în total la peste 1,5 miliarde de lire sterline.


Sumele deja acordate au ajutat 'mii de organizaţii culturale şi de conservare a patrimoniului din toată ţara să supravieţuiască celei mai mari crize pe care au cunoscut-o vreodată', a spus ministrul Culturii, Oliver Dowden.


Potrivit foii de parcurs pentru ieşirea din lockdown stabilită de guvern, muzeele, teatrele şi cinematografele nu vor putea fi redeschise mai devreme de 17 mai.


Printre beneficiarii noului ajutor se numără Muzeul Naţional al Fotbalului din Manchester, Muzeul Transporturilor din Londra, cinematografele independente şi festivalul Glastonbury.


După ce a fost anulat pentru al doilea an consecutiv din cauza pandemiei, organizatorii festivalului au anunţat că vor organiza un mare concert pe 22 mai, fără public dar transmis în direct, cu o serie de artişti, inclusiv Coldplay.


Damon Albarn, Jorja Smith, Haim, Wolf Alice, Michael Kiwanuka sunt printre cei care figurează pe afișul spectacolului virtual, care va dura cinci ore.


Spectacolul va fi filmat pe terenul festivalului din sud-vestul Angliei., care de obicei găzduiește peste 200.000 de persoane


Spațiile culturale sunt închise, la ora actuală, în Marea Britanie.