• Lumea in Stiri

Ultima exploatare miniera de uraniu din Romania se inchide


Mina de uraniu de la Crucea va fi închisă pentru că nu mai există zăcământ, iar salariații disponibilizati vor primi salarii compensatorii.

Totuși, ministrul Energiei spune că va fi redeschisă mina de la Tulgheş-Grinţieş, o altă mină de uraniu.

Exploatarea minieră de zăcăminte de uraniu de la Crucea-Botuşana, din judeţul Suceava, sucursală a Companiei Naţionale a Uraniului, are 300 de angajaţi. Cheltuielile totale de închidere, cu tot cu măsuri de protecţie socială pentru mineri, sunt estimate la peste 246 milioane lei, la care se vor adăuga cheltuieli anuale de conservare şi monitorizare post-închidere. Mina de la Crucea aprovizionează cu uraniu centrala de la Cernavodă.

Povestea minelor de uraniu din România a început în primii ani de comunism, odată cu înfiinţarea Societăţii româno-sovietice „Sovrom Kvartit“, cu scopul de sprijinire a programului nuclear militar sovietic. De la începutul anilor 1950 au început prospecţiile pentru găsirea zăcămintelor de uraniu în zona montană a Banatului şi Bihorului, şi în cea a minelor din Apuseni.


Prima exploatare de uraniu a fost deschisă în 1952 la Băiţa Plai (judeţul Bihor), în Munţii Apuseni. Aproape 20.000 de oameni au lucrat în carierele miniere şi mai apoi în galeriile din munţi care se întindeau pe zeci de kilometri, ajungând pe teritoriul a trei judeţe: Bihor, Alba şi Arad.


Timp de zece ani, din minele Bihorului s-au extras milioane de tone de minereu uranifer. Minereul era măcinat la Ştei, oraşul care primise numele Dr. Petru Groza, apoi lua calea URSS-ului. În această perioadă aproape 20.000 de tone de uraniu metal au fost livrate în Uniunea Sovietică, preţul fiind plătit, însă, de români. Din 1961, România nu a a mai trimis uraniu în Uniunea Sovietică, dar exploatările au continuat.

Cea mai importantă mină de uraniu rămasă în Bihor a purtat numele Avram Iancu, iar în anii „de glorie“ ai exploatării aici lucrau 4.000 de oameni. Mina şi-a încetat activitate în 1998, iar până în 2009 toate exploatările din Bihor s-au închis.


Între anii 1963 şi 1968 s-au identificat zcămintele din Carpaţii Orientali, de la Crucea, Brotuşana şi Grinţieş. La începutul anilor 1970 s-a înfiinţat Întreprinderea Metalelor Rare Bucureşti, Întreprinderea minieră Banatul - Oraviţa şi Întreprinderea Minieră Bohor Dr. Petru Groza (oraşul Ştei).



În anul 1978 s-a pus în funcţiune Uzina de concentrare hidrometalurgică a uraniului de la Feldioara. În anul 1983 a fost pus în funcţiune zăcământul Crucea, din Carpaţii Occidentali. În Banat, cea mai cunoscută dintre minele de uraniu a fost înfiinţată în Ciudanoviţa, din Caraş Severin. A funcţionat până la mijlocul anilor 1990, dar a avut o amploare redusă faţă de minele din Apuseni.



Urmările exploatării au fost condiderate catastrofale de organizaţiile ecologiste. Acestea au reclamat că haldele fostelor mine de uraniu au rămas neacoperite în totalitate, iar rezidurile periculoase ajung în apa freatică. Conform organizaţiilor de mediu, citate în presă, în anul 2016, la Ciudanoviţa, radiaţiile de uraniu depăşau de 100 de ori limita de alertă.

Ecologiştii susţineau că neecologizarea celor 22 de halde reprezintă un pericol permanent nu doar pentru cei câteva sute de localnici din Ciudanoviţa, dar şi pentru populaţia din zona Caraş-Severinului.