• Lumea in Stiri

Un austriac și-a lăsat, prin testament, averea unui sat francez


BBC spune pe larg povestea austriacului, care a dorit, însă, să fie foarte discret.


Le Chambon-sur-Lignon este un sat cu aproximativ 25.000 de locuitori. A protejat, în Al Doilea Război Mondial, mii de evrei și era cunoscut ca un centru al mișcării de rezistență, în care locuitorii satului îi primeau și îi ascundeau pe fugari.


Autoritățile din micul sat francez au fost contactate recent de un notar pentru a discuta despre o donație surprinzătoare: un austriac a lăsat toată averea sa micului sat din sud-estul Franței, care i-a protejat familia în timpul celui de-aAl Doilea Război Mondial.


A fost un domn foarte discret și nu și-a dorit prea multă publicitate în legătură cu gestul său”, au spus autoritățile franceze. „Se cunosc prea puține lucruri despre donator, dar am făcut unele cercetări”.


Conform acestor cercetări, familia lui Eric Schwam era originară din Viena, unde tatăl său era medic.


A ajuns în sat în 1943, împreună cu părinții și o bunică. Nu se cunosc multe detalii despre drumul parcurs până acolo, dar se știe că anterior au fost ținuți în lagărul Rivesaltes, din sudul Franței.


Informațiile disponibile sugerează că părinții lui Eric Schwam s-au întors în Austria după război, dar el s-a mutat la Lyon în 1950 pentru a studia farmacia.


Eric Schwam nu avea copii și era văduv.


Primarul din Le Chambon-sur-Lignon a spus că austriacul le-a lăsat o „sumă mare” prin testament, dar nu a avansat nicio cifră. Însă, potrivit unor surse BBC, ar fi vorba de aproximativ 2 milioane de euro.


Primarul a declarat pentru AFP că averea lui Eric Schwam va fi folosită pentru finanțarea unor inițiative în domeniul educației și pentru tinereri.


6 views0 comments

Recent Posts

See All