• Lumea in Stiri

Un pui de alpaca orfan si cu handicap merge din nou datorita unui ham cu roti


Când Ronja Pohl a văzut pentru prima dată, la ferma unui prieten, un pui de alpaca orfan şi cu handicap, a hotărât să-i ofere un cămin şi un ham special, dotat cu roţi, care să-l ajute la deplasare, scriu jurnaliștii de la agenția de presă Reuters.

Pe nume Marie, micul animal a suferit o traumă la naştere, când membrele posterioare i-au fost grav afectate. Atunci au murit și mama și sora lui.

''Sărea de parcă ar fi vrut să le arate tuturor că are un caracter puternic şi vrea să trăiască, chiar dacă două dintre picioarele ei erau afectate'', a povestit pentru reporterii de la Reuters Ronja Pohl, în vârstă de 20 de ani.

După ce şi-a adus noul animal de companie acasă, la ferma de lângă Frankfurt unde lucrează, Pohl a transportat-o pe Marie la un medic veterinar. Acesta a amputat unul dintre membrele posterioare ale puiului de alpaca şi a pus-o în legătură cu o companie care produce scaune cu rotile pentru animale.

Prinsă în ham, Marie se poate deplasa acum vioaie în jurul hambarului lui Pohl, învăţând să interacţioneze cu mielul Schlufine şi cu celelalte animale.

''Ea rezolvă singură o mulţime de probleme. În cazul în care cade se ridică singură... dacă are chef'', spune Pohl.

''De îndată ce va fi capabilă să suporte greutate pe al treilea picior, va primi un membru artificial şi se va alătura turmei de alpaca a prietenului meu unde va duce o viaţă normală'', spune Ronja Pohl.


16 views0 comments

Recent Posts

See All