• Lumea in Stiri

VASILE ALECSANDRI – Bardul de la Mircești (21 iulie 1821 – 22 august 1890)




Se împlinesc azi 200 de ani de la nașterea poetului „veșnic tânăr și ferice”, cum îl numea Eminescu pe Vasile Alecsandri.


Poet, dramaturg, membru fondator al Academiei Române, om politic, diplomat, Vasile Alecsandri a fost puternic implicat în mișcarea revoluționară de la 1848.

Nașterea sa a fost una romantică, după spusele lui G. Călinescu: „Fugind de răzmeriță, înspre munții Bacăului, mama își împlinea rostul în căruța păzită de 4 slugi înarmate.”


Copilăria i-a fost fericită. Era fiul vornicului Vasile Alecsandri și a Elenei Cozoni , dintr-o familie de mici boieri de origine grecească. „Împreună cu prietenii săi luau cu asalt stogurile, furau merele și perele de pe crengi, se dădeau de-a rostogolul pe șirele de fân.”( G. Călinescu )

În 1834 V. Alecsandri este trimis la Paris într-un grup de copii din care făcea parte și viitorul Domn, Al. I. Cuza.


În 1834 se înscrie, la îndemnul tatălui, la Facultatea de medicină care nu i-a fost pe plac.

Poetul se înscrie apoi la Drept, dar nici această facultate nu i-a plăcut. În schimb îi plăceau călătoriile și dispunând de resurse financiare, împreună cu prietenul său Costache Negri străbate Europa, impresiile de călătorie făcând mai târziu subiectul multor volume de proză.


După moartea tatălui vinde toate proprietățile cu excepția moșiei de la Mircești care-i va fi loc de întoarcere și de meditația toată viața.

În anul 1840 lua direcția Teatrului din Iași împreună cu Kogălniceanu și Negruzzi.


Se dedică literaturii, scrie piese de teatru („Buchetiera de la Florența”, „Farmazonul din Hârlău” etc.).

S-a bucurat de admirație și recunoștință atât în țară, cât și în străinătate.


La Junimea toată lumea se ridica în picioare când el intra pe ușă, iar Maiorescu îi dădea fotoliul cel mare.” ( G. Călinescu ).


Considerându-se un poet al națiunii, el colaborează la toate revistele literare.

În 1878 devine laureat al premiului „Ginta latină” la Montpellier, iar din exil înființează împreună cu Nicolae Bălcescu și Alecu Russo revista „România viitoare”.

Autor al ciclului de comedii „Chirița”, al nenumăratelor volume de poezii – „Doine și lăcrimioare”, „Pasteluri”, „Ostașii noștri”, al unor volume de proză – „ Istoria unui galben”, „Iașii în 1844” etc, Vasile Alecsandri scrie și pune în scenă drame ca„ Cetatea Neamțului”, „Fântâna Blanduziei”, „Ovidiu”.

La încoronarea regelui Carol I scrie textul imnului regal, imn care se va cânta la toate festivitățile regale.

Spre sfârșitul vieții începe să simtă săgețile tinerilor poeți. Macedonski este cel care îl supune unei analize critice necruțătoare. Poetul Vasile Alecsandri se apără cu argumente culturale: „Poetul care cântă natura-n înflorire / Simțirea omenească, a Patriei mărire / Chiar slab să-i fie glasul, e demn de-a fi hulit, / Când altul vine-n urmă-i cu glas mai nimerit ?”


În anul 1890 moare la Mircești un „boier” al literaturii române.


Sursa: Călinescu, George. „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, București, Editura Minerva, 1988, p. 281-319

Foto: volume aflate în colecțiile Bibliotecii Județene „I. A. Bassarabescu” Giurgiu

Silvana Gruiță, bibliotecar

53 views0 comments