• Lumea in Stiri

Venetia interzice marile nave de croaziera/FOTO+VIDEO


Marile nave de croazieră, acuzate că pun în pericol centrul istoric al Veneţiei inclus în patrimoniul UNESCO, vor fi interzise începând cu 1 august, a anunţat guvernul italian.


Prim-ministrul Mario Draghi a salutat 'o etapă importantă pentru conservarea lagunei veneţiene', supusă de decenii presiunii pacheboturilor care aduc milioane de vizitatori în Oraşul Dogilor.


Veneția a devenit una dintre cele mai importante destinații de croazieră din lume în ultimii 20 de ani. Aproape 700 de pacheboturi au plecat din portul orașului lagună în 2019.


Apărătorii patrimoniului şi ai mediului denunţă de ani de zile traficul navelor mari, care ameninţă ecosistemul fragil al lagunei şi fundaţiile centrului istoric.


Dezbaterea a fost relansată luna trecută, o dată cu revenirea croazierelor după luni de pandemie care le-au readus veneţienilor liniştea şi aerul curat.


Navele de peste 25.000 de tone, mai lungi de 180 de metri, cu înălțime peste 35 de metri sau ale căror emisii conţin peste 0,1% sulf nu o să mai poată intra în bazinul San Marco, pe canalul San Marco sau pe canalul Giudecca.


Marile nave vor fi nevoite să acosteze în portul industrial Marghera, în timp ce navele de croazieră mai mici, de circa 200 de pasageri, vor putea continua să acosteze în centrul oraşului.

Guvernul Italian vrea, astfel, 'să evite riscul concret al înscrierii oraşului pe lista patrimoniului în pericol'.


Înscrierea pe lista patrimoniului în pericol poate permite comitetului să acorde o asistenţă rapidă sitului în cauză de la Fondul patrimoniului mondial.


Dar ea serveşte, de asemenea, 'alertării comunităţii internaţionale în speranţa că aceasta se va mobiliza pentru a salva siturile în cauză' şi poate fi percepută şi 'ca o ruşine', scrie UNESCO pe site-ul său.


17 views0 comments