• Lumea in Stiri

Ziua celor sase miliarde


Data de 16 iunie este, din anul 1999, Ziua celor şase miliarde. Inițiativa aparține Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru a marca atingerea statistică, în urmă cu 22 de ani, a şase miliarde de locuitori pe Terra.

Pragul de un miliard de oameni a fost atins în anul 1804. În ultimii 40 de ani populaţia umană a atins, succesiv, patru praguri: 4 miliarde în 1974, 5 miliarde de oameni în 1987, 6 miliarde în 1999 şi 7 miliarde în anul 2011.


Care este următorul prag?


Un grafic realizat de economistul Max Roser arată că populația globului a atins vârful de creștere în anii 1960, și de atunci ritmul încetinește continuu. Acest lucru va avea ca efect o creștere mai lentă a numărului de oameni care trăiesc pe Glob, astfel că la sfârșitul secolului XXI vom fi "doar" 11,2 miliarde de locuitori, față de 7,4 miliarde, câți eram în 2018.



Printre explicațiile fenomenului se numără scăderea fertilității (pe măsură ce națiunile devin mai bogate și nivelul de trai se îmbunătățește, sporul natural tinde să scadă), politicile guvernamentale (politica "copilului unic" din China a avut impact asupra creșterii mondiale a populației și contribuie la scăderea populației Chinei pe termen lung chiar și după ce a fost abandonată), sau urbanizarea (locuitorii de la orașe tind să aibă mai puțini copii, iar până în 2050 populația urbană va fi cu 2,5 miliarde de oameni mai mare decât în prezent, potrivit proiecțiilor actuale)


Cum va arăta populația lumii



Mai puține nașteri și îmbunătățirea sistemului de sănătate, mai ales în țările în curs de dezvoltare, vor modifica complet structura piramidei populației.


În 1996, de exemplu, s-a estimat că jumătate din populația Statelor Unite la vremea aceea, 136 milioane, trăia datorită îmbunătățirilor pe care știința și tehnologia le-au introdus în dezvoltarea economică, sănătatea publică, nutriție și farmacie.


Fără aceste îmbunătățiri, un sfert dintre americani, adică 68 de milioane, ar fi murit înainte de a atinge vârsta reproducerii. În secolul al XX-lea, în Statele Unite au fost mai multe vieți salvate decât toate cele pierdute în întreaga lume în războaiele aceluiași secol. Astfel de progrese în reducerea mortalității au continuat și s-au extins.


Așa se face că vârsta medie a oamenilor va fi de peste 40 de ani la sfârșitul secolului, iar în zonele dezvoltate va fi chiar mai mare, în special în Japonia și Europa. Acest lucru va avea efecte profunde asupra modului de viață și a economiei, imposibil de anticipat acum.


Câți oameni poate hrăni Pământul?


Cele mai multe studii afirmă că Terra are o capacitate de cel puţin 8 miliarde de oameni, potrivit publicației Science. Totodată, mulţi oameni de ştiinţă afirmă că ar putea trece mai multe secole până când Pământul îşi va atinge capacitatea în privinţa numărului de locuitori umani.


Un raport din iunie 2019 al Organizaţiei Naţiunilor Unite estimează că populaţia Terrei va ajunge până la 9,7 miliarde de oameni, până în 2050. La finalul secolului, pe Terra ar urma să locuiască 11 miliarde de oameni, dintre care nouă ţări vor fi răspunzătoare de peste jumătate din această creştere. ONU a nominalizat India, Nigeria, Pakistan, Congo, Etiopia, Tanzania, Indonezia, Egipt şi SUA.

O surpriză este China, a cărei populaţie ar urma să scadă cu 2,2% până în 2050.


Întorcându-ne la studii, acestea arată că zonele în care populaţia va creşte sunt în general cele cu o amprentă redusă de CO2, astfel încât efectul asupra mediului nu va fi unul dezastruos. Cheia, notează mai mulţi cercetători, este ca locuitorii din aceste zone să nu îşi schimbe obiceiurile de consum.


Will Steffen, profesor emerit în cadrul Fenner School of Environment and Society at the Australian National University, este de părere că populaţia ar trebui stabilizată în jurul valorii de 9 miliarde, încercând apoi un proces de reducere a acestui număr. Şi există deja semne că natura lucrează în această direcţie: gradul de fertilitate a scăzut de la 4,7 copii pe femeie în anii '70 la 2,6 copii în anii 2000.


Specialiştii sunt însă de acord asupra unui lucru: ar mai putea dura secole întregi până ce populaţia planetei să ajungă la o valoare pe care planeta să o poată suporta.



205 views0 comments